Evenimente Constanta
Vă spuneam în postarea despre trandafirul bulgăresc că avem și noi un loc minunat în Dobrogea. Plantația de trandafiri de dulceață - din Tunisia - de la Cobadin, un loc unde munca se împletește cu ambiția și dorința de a crea ceva cu gustul copilăriei! Familia Dumbravă, cred că numele este predestinat, zău așa, a înființat o pepinieră de pomi fructiferi dar și un... nici nu ştiu cum să-i zic... un lan... aşa arată... de trandafiri de dulceaţă.
Cami Oprea este genul de persoană mereu activă, optimistă, pasionată de tot ceea ce înseamnă călătorii şi care savurează orice experienţă adevărată. Content editor pentru blogul său www.jurnaluluneieve.ro , nume dat chiar de nepoţica ei! Încă o urmaşă a Evei, aşadar!
Pe aceeaşi temă:
Cum a fost la Festivalul Trandafirilor de la Kazanlîk şi Valea Trandafirilor
Este un trandafir din Tunisia, de o frumusețe fără egal, parfum excelent și gustul dulceții nici nu vă mai spun! Și eu care am plecat la 500 de kilometri de casă în căutarea trandafirilor de dulceată de la Kazanlîk... am găsit ce vroiam la întoarcere. Trandafirii aceștia au o consistență și o aromă ce nu au nicio legătură cu cei de la bulgari. Plantația are aproape 1 hectar, zilnic se recoltează pe răcoare, petalele - manual, se sortează şi îndepărtează impuritățile, se spală și pregătesc de preparare.
Doamna Dumbravă ne-a primit cu clătite, cu ce altceva putea?... umplute doar cu renumita dulceaţă, și o minunată limonadă, rețetă proprie, din petalele aromate ale aceluiaşi soi de roze. Nu gustasem niciodată așa ceva, era delicioasă și foarte parfumată! Am mers apoi pe plantație și nici că ne-am mai lăsat duși de acolo cam 2 ore, am admirat, mirosit, adunat, pozat și iar mirosit, iar pozat... şi toot aşa....
De acelaşi autor:
Cetatea Enisala, Moştenirea Genovezilor
Casa Vie din Vişina, un Colţ de Rai pe Pământ Dobrogean
Munca depusă aici este foarte mare, dar cred că merită – zic eu care nu fac asta – dulceaţa făcută aici este cea mai bună pe care am mâncat-o de când eram copil. Și să vedeti și fața domnului Dumbravă când vorbeste despre trandafirul lui... satisfacție totală, care cred ca îl vindecă de toate greutățile prin care trece. Plantația este unică în sud-estul Europei și în curând o să cucerească pe toată lumea. Drumul a fost lung dar sunt sigură că aproape de un mare succes!
Și cine știe? Poate vom avea și noi un festival renumit în cîțiva ani! Promit!!
Posted by Cami Oprea pentru TomiStyle
Photo credits: Cami Oprea
17 iunie 2019
-
Hits: 6565