Pe 30 noiembrie, creştinii ortodocşi şi catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei. Ziua mai este numită şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Şi asta pentru că noaptea de după sărbătoare este considerată a fi între 2 anotimpuri – când începe împerecherea lupilor.

 

Sfântul Andrei

Apostol al lui Iisus din Nazaret, Andrei a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul – cel care i-ar fi îndrumat paşii spre Mântuitor. Potrivit Evangheliei după Ioan, Andrei este numit şi cel dintâi chemat – fiind primul apostol. El l-ar fi dus pe fratele său, Simon Petru, la Iisus – spunându-i că l-a găsit pe Mesia. Cei doi fraţi erau pescari originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Ghenizaret – cum era numită Marea Galileei – şi aveau o casă în CapernaumIsrael. Numele Andrei provine din greaca veche, care era limba de circulaţie în Vechiul Orient.

La Sinodul Apostolic, anii 49-50 d.Hr. la Ierusalim, cei doi fraţi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare, Apostolului Andrei revenindu-i astfel Scytia Minor. Mai întâi însă l-a însoţit pe Apostolul Petru în drumul său prin Asia Mică, apoi în Turcia de azi, ajungând în cele din urmă în Dobrogea de astăzi. A stat aici o un timp, după care misiunea lui l-a purtat spre sudul Rusiei actuale.

Ocrotitorul Dobrogei

Propovăduirea Sfintei Evanghelii l-a purtat pe Sfântul Andrei pe multe meleaguri, fiind venerat ca şi Sfânt în toată lumea. Astfel, credincioşi din întreg mapamondul îl cinstesc aşa cum se cuvine. Este patron al României, al Scoţiei – de altfel, scoţienii au pe steagul naţional crucea în formă de X, al Spaniei, Rusiei, Greciei, Siciliei. Totodată, el este patronul oraşelor Ravenna, Patras, Napoli, Brugge, Brescia, Bordeaux, Mantua, Amalfi.

Este socotit drept Ocrotitorul pescarilor şi al marinarilor, el însuşi fiind pescar. În această zi este dezlegare la peşte. Pentru că a propovăduit Evanghelia în Dobrogea, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria, noi îl considerăm Ocrotitorul nostru, al acestor meleaguri Sfinte. Mărturie stau Peştera şi Pârâiaşul Sfântului Andrei. Situate la 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, aceste toponime devin în fiecare an loc de pelerinaj pentru miile de credincioşi – ei vin să se roage la Sfântul Lăcaş, acolo unde s-a ridicat şi Mânăstirea – pentru a-l cinsti pe Sfîntul Apostol Andrei.

A fost martirizat în Ahaia, la Patras din Grecia, fiind răstignit cu capul în jos, pe o cruce în formă de X.

Noaptea farmecelor de dragoste şi a spiritelor rele

O multitudine de superstiţii legate de această zi, printre care şi aceea potrivit căreia în noaptea respectivă nu trebuie să-i spui lupului pe nume – ca animalele din bătătură să nu fie mâncate de el. Tuturor ne este cunoscută sintagma mă mişc ca lupul – pentru că lupul stă ţeapăn, nu-şi poate mişca gâtul… decât în noaptea Sfântului Andrei, când îşi poate vedea coada. Lucru care înseamnă că poate vedea şi mai bine şi este cu atât mai periculos, de aceea se făceau ofrande pentru lup. Şi asta pentru că se ştia foarte bine ce însemnătate avea lupul pentru daci, care îl aveau repezentat chiar şi pe steag.

În vechile credinţe, e noaptea în care se ung cadrele ferestrelor, a uşilor şi a porţilor, ba chiar se şi mânâncă usturoi şi se presară sare pe ancadramente, iar toate cănile din casă se întorc cu gura în jos – pentru a alunga spiritele rele.

O altă tradiţie spune că imaginea usitului îi va apărea unei fete într-un pahar cu apă în care a pus o verighetă sfinţită pentru cununie. Fata trebuie să aibă în mâni două lumânări aprinse. Tot în noaptea aceasta, fetele nemăritate să-şi pună sub pernă nu mai puţin de 41 de boabe de grâu şi pe cine va visa că ia grâul – acela înseamnă că le este sortitul.

Totodată, e bine ca acum să se pună grâul la încolţit într-o farfurie. Grâul va arata gospodarilor cum va fi recolta anul următor şi dacă vor avea noroc. Oamenii mai pun în apă şi ramuri, iar dacă crenguţa înmugureşte repede, anul va fi bun şi roditor.

În tradiţia populară, lupii sunt, de fapt, câinii Sfântului Petru – fratele Sfântului Andrei. În această zi nu trebuie să faci treabă, ci doar să te odihneşti, altfel Sfântul Petru îi pedepseşte pe cei care nu-i cinstesc ziua şi îi hărăzeşte lupilor. În ziua Sfântului Andrei, lucrul se lasă de-o parte.

În această zi nu este bine să speli, să calci, să dai cu mătura sau să duci gunoiul afară, nu se face curat la animale, nu se piaptănă, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut.

Posted by: TomiStyle

Photo credit: Photo Phantasy

30 noiembrie 2016

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio