24 ianuarie 1859 – Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza. A reprezentat primul pas important, care a dus la înfăptuirea statului naţional unitar român.

Unirea celor două principateMoldova şi Ţara Românească a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea, evenimentul fiind cunoscut în istorie şi ca Mica Unire, Marea Unire fiind cea de la 1918 din Alba Iulia. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandu Ioan Cuza, de alegerea lui ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.

Procesul începuse în anul 1848 printr-o puternică apropiere culturale şi economice a celor două ţări. Este anul în care s-a realizat unirea vamală între cele două principate, sub domniile lui Mihail Sturdza şi a lui Gheorghe Bibescu.

Pentru că se crease un context european favorabil unirii, la începutul anului 1859, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al celor două principate. În 1862, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, cu sprijinul unioniştilor celor două ţări, realizând în felul acesta unirea politică. În 1866, după înlăturarea sa de la putere, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Constituţia adoptată în anul respectiv a denumit oficial noul stat drept ROMÂNIA. Mai apoi, la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire, creându-se actualul stat.

 

Posted by: TomiStyle

22 ianuarie 2017

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio