‘Puppeteer, Actress, Director’ – sunt cuvintele care îi apar în profil, atunci când cauţi pe facebook numele: Ana Crăciun-Lambru. Destule titulaturi până la vârsta de 32 de ani, plus ceva premii consistente! ... dintre care cel mai recent pentru piesa “Dust”, la Festivalul Internaţional de Teatru Independent Constanţa, proaspăt încheiat. Despre toate acestea ne povesteşte chiar Ana, o câmpulungeancă îndrăgostită de Teatrul de Păpuşi care reuşeşte, de fiecare dată, să transpună firescul copilăriei în lumea oamenilor mari. Care s-a ghidat tot timpul după semnele Universului şi nu a regetat niciun moment alegerile făcute. Un om minunat, cu o poveste fantastică pe Scena Vieţii!

TS: Ce reprezintă pentru tine Teatrul de Păpuşi?

A.C.L. : Teatrul de Păpuşi? E totul pentru mine. Nu aş face altceva pentru nimic în lume. Am lucrat 8 luni în Asigurări de viaţă… Experienţa m-a ajutat să înţeleg pentru ce sunt aici, pe acest Pământ – sa fac păpuşi şi să le dau viaţă. Ador să creez spectacole în care actorul şi păpuşa, a cărei prezenţă e absolut justificată, joacă împreună, spun împreună povestea.

 

În Polonia (...) am primit Premiul Best Actress

TS: În mare zi de sărbătoare, de Sfânta Ana, ai mărturisit că ai primit cel mai frumos cadou – premiul pentru cea mai bună actriţă la concursul dedicat Tinerilor Actori şi Studenţi – individual – în cadrul FITIC. Ce reprezintă pentru tine această reuşită?

A.C.L.: E o recunoaştere importantă în ţară, a muncii mele de până acum. De când am absolvit UNATC-ul am lucrat ca artist independent. Am făcut o mulţime de lucruri:

• Am jucat spectacole alături de Trupa Dell’Arte a lui Mihai Gruia Sandu, am făcut petreceri pentru copii, am lucrat pe platourile de filmare alături de Ionel Popa ca Prostethics Technician, am colaborat cu dansatori de la Opera Naţională în diverse proiecte de dans contemporan.
• În 2013 am participat, alături de grupul meu de atunci – Uninvented Theatre şi de dansatorul Momo Sanno Peter – la emisiunea Românii au talent, unde am ajuns în semifinală. În tot acest timp am încercat în fel şi chip să fac teatru de păpuşi independent pentru copii şi adulţi. Tot în 2013 am plecat cu o bursă Fulbright în America.
• Spectacolul “Dust” reprezintă proiectul meu final pentru obţinerea diplomei Master of Fine Arts, în programul Puppet Arts Program la Universitatea Connecticut din Statele Unite. Am locuit acolo 3 ani şi am urmat acest masterat. Spectacolul s-a jucat şi acolo în stagiunea teatrului Connecticut Repertory Theatre.
• Când am primit încurajări să duc spectacolul mai departe, am aplicat la Festivalul din Polonia şi am fost acceptată. Printr-o campanie de crowd-funding, cu sprijinul comunităţii de păpuşari şi a tuturor prietenilor din US, dar şi a câtorva oameni speciali din România, am transportat acest spectacol (din recuzita căruia face parte şi o maşină de cusut Singer de 50 kg) peste ocean.
• L-am dus în Polonia, la Lodz, la World Puppet Carnival unde am primit, în 2016, Premiul Best Actress – Premiul pentru Cea Mai Bună Actriţă. De acolo l-am adus în ţară unde s-a jucat în cadrul Festivalului ImPuls, organizat de Teatrul Ţăndărică. A fost greu, dar iată că toate eforturile de organizare şi credinţa că oamenii au nevoie să vadă această poveste au început să dea roade.

 

Cred că (…) oamenii au ieşit din sală şi i-au sunat pe cei dragi

TS: De ce Dust? De ce crezi că ai primit aceste titluri?

A.C.L. : ‘Dust’ este un one-woman performance, care vorbește despre sacrificiul oricărui emigrant, plecat în căutarea unei vieți mai bune. În spectacol se împletesc două povești: cea a unei tinere românce plecate să lucreze în America – la începutul secolului trecut, care și-a pierdut viața în marele incendiu de la Fabrica Triangle din New York – şi povestea mea – despre o călătorie similară și despărțirea neașteptată de un membru al familiei. 

• Praful a caracterizat copilaria mea la bunicii de la Brădeanu, lângă judeţul Buzău. Praful se aşterne pe lucrurile vechi. Urmele fiecărui om care călătoreşte raman în praf. Cam aşa… Nu folosesc cuvinte mari. Spectacolul este despre simplitatea lumii de acolo, de la ţară şi se reflectă în fiecare cuvânt, gest şi obiect de pe scenă. Până şi praful folosit pentru a crea umbrele din proiecţie, este făină. Făina din care făcea mamaie pâine bună în cuptorul de pământ. Tot praf…
• Cred că am reuşit să spun povestea în aşa fel încât oamenii au ieşit din sală şi i-au sunat pe cei dragi. Asta ar trebui să se întâmple cu noi la teatru. Să ne aducem aminte de legătura de inimă pe care o avem cu cei din jur.

 

TS: Ai cuiva să-i mulţumeşti?...

A.C.L.: Dacă vreau să multumesc cuiva? Wow, lista e imensă! Facem un document separat ataşat articolului! Le mulţumesc părinţilor mei … ajung eu şi la Oscar (râde…). Le mulţumesc tuturor celor care mi-au atins viaţa într-un fel sau altul până în acest moment – oameni din ţară care m-au ajutat la greu, oameni din America care au crezut în mine. Nu îi voi trece aici, de teamă să nu uit pe cineva, însa ei se cunosc.

(…) îmi doresc mult să duc Dust în toată ţara

TS: Background-ul tău actoricesc te situează în lumea fascinantă a păpuşarilor. Cine sunt Mot şi Tigruţ?

A.C.L.: Lumea păpuşarilor este cu adevărat fascinantă! Vă invit să o vizitaţi! Nu veţi mai pleca! Mot este o marmotă, iar Tigruţ este un vierme acrobat. Ambii sunt personaje din spectacolul meu “E Ora de Păpuşi! It’s Puppet Time!”, sunt prietenii mei şi copiii sunt fascinati de ei. Îmi place să mă joc în spectacolul meu şi cred că asta le place oamenilor. Eu fac ce ştiu mai bine şi ce mă face fericită şi ei primesc energia asta cu tot sufletul.

 

 

 

TS: Ce joci acum?

A.C.L.: În prezent joc în spectacolul Irinei Niculescu, Pasărea de Foc de la teatrul Tony Bulandra din Târgoviste, îl interpretez pe Ursuleţul Dodi în cadrul Conferinţelor pentru copii de la Muzeul Antipa şi joc spectacolul meu pentru copii în Bucureşti şi în ţară. Mă mai ocup în prezent, alături de Ioana Petre, de regia spectacolului “Onix si Barton”, care va avea premiera în Decembrie la Opera Comică. E un musical cu păpuşi! Ne-am distrat incredibil la casting şi cred ca va fi un proiect frumos.

Acum îmi doresc mult să duc Dust în toată ţara.

 

TS: Spune-mi despre ai tăi, te-au susţinut mereu pe acest drum?

A.C.L.: Părinţii m-au susţinut mereu, deşi au fost îngrijoraţi în momentele financiare mai puţin fericite. Tata a fost cel care m-a înscris şi la Secţia de Păpuşi când am dat admiterea la Facultate. Eu vroiam la actorie. Am picat acolo. Îi datorez cumva tatei faptul că am mers pe drumul destinat.

TS: Te-ai văzut mereu actriţă?

A.C.L.: Nu ştiu dacă m-am văzut actriţă. Când eram mică vroiam să devin medic veterinar. Însă ştiam şi citeam toate piesele lui Caragiale pe care le aveam la pick-up şi dădeam mici reprezentaţii pentru ai mei. Făceam teatru de păpuşi cu sora mea în patul suprapus, cu perdele şi paravan, modelam feţe din pământ, coseam haine elaborate pentru păpuşi, cream scenarii complicate pentru jucăriile de cauciuc. Abia în ultimii ani am început să fac legătura lucrurilor pe care le preferam în copilărie cu meseria pe care mi-am ales-o. Când oamenii mă întreabă de ce am ales păpuşi, le povestesc de o fotografie de când aveam patru ani, în care sunt sus în patul suprapus şi fac spectacol cu un clovn căruia îi pusesem fire. Cred cu tărie că nimic nu e întâmplător.

TS: Îţi este cineva alături pe acest drum?Mergi pe ideea – căsătorie, familie, copii…

A.C.L: Nu sunt căsătorită. Nici nu mă grăbesc. Am lângă mine un om extraordinar care mă susţine şi alături de care duc tot ceea ce fac la un alt nivel. Cred că voi avea o familie atunci când Universul va considera că sunt pregatită să descopăr această taină.

 

“This is a once in a lifetime opportunity!

I have to take it!”

TS: Te-ai născut în Piteşti, ai copilărit şi crescut în Câmpulung Muscel, ai plecat tocmai în… Connecticut, apoi te-ai stabilit în Bucureşti, iar acum ai fost în Constanţa la FITIC. Cum ai descrie acest parcurs? Cum a fost experienţa din America?

A.C.L: Cred că toţi avem un drum şi e important să ne deschidem către semne. Check out “The Hero’s Journey” a lui Joseph Campbell! Cred că e important să acceptăm chemarea către aventură. Această chemare vine şi tot vine, până o acceptăm. Niciodată nu e prea târziu.

Pentru mine a venit în 2012. Eram într-o perioadă nefericită din punct de vedere financiar. O aşteptam pe secretara de la facultate să îmi dea diploma. Vroiam să mă angajez la un call-center. Nu-mi era bine deloc. Secretara a întârziat vreo oră. Era la serbarea fetiţei ei. Stăteam sprijinită de calorifer. Eram deprimată şi descurajată. La un moment dat m-am întors şi am privit avizierul din spatele meu. Pe o foaie A4 trasă la Xerox, am citit “Fulbright Scholarship - BA, MA, MFA and PHD în the US”. Am coborât ochii pe text, am văzut deadline-ul 14 mai şi mi-am spus în minte (chiar în engleză): “This is a once in a lifetime opportunity! I have to take it!”. Asta se întâmpla vineri. Deadline-ul, 14 mai, era luni. În weekend-ul acela am alergat şi m-am dat peste cap şi mi-am depus dosarul. Am reuşit! Peste un an am aterizat în America cu o bursă Fulbright la Puppet Arts Program în cadrul University of Connecticut. Sunt, cred, singurul Artist Păpuşar din România, care a plecat până acum cu o bursă Fulbright. Sper că nu voi fi ultima!

Am locuit în America trei ani. Am găsit o familie acolo la facultate “My Puppet Family”, în frunte cu Bart Roccoberton, directorul Programului Puppet Arts, care mi-a fost Mentorul mult asteptat. Experienţa m-a schimbat pe mine şi mi-a schimbat viaţa. Acolo mi s-a întărit şi mai mult încrederea că nimic nu e întâmplător! Şi e minunat!

A fost catharsis. Publicul era format

din OAMENI (…)!

TS: Cum ai simţit publicul Tomitan?

A.C.L.: Prima parte a spectacolului e mai înceată. Până se porneşte tăvălugul. Publicul nu avea reacţii. Sunt câteva momente de comedie şi nu stiu dacă a râs sau a zâmbit cineva. Însă publicul a tăcut de la un moment dat şi am stiut că sunt cu mine în poveste. Am plâns şi eu şi au plâns şi ei. A fost catharsis. Publicul era format din OAMENI şi toţi avem aceleaşi nevoi şi simţim aceleaşi lucruri!

TS: Te leagă ceva anume de oraşul de la malul mării sau a fost pură întâmplare să te afli aici, cu acest prilej?

A.C.L.: Am ceva rude în Constanţa şi mă leagă multe amintiri din copilărie. Ca pe mulţi dintre noi de altfel. Însă marea mă reîncarcă. Îmi închipui că e vie şi o tratez ca pe o fiinţă. Suntem aceeaşi materie până la urmă. Mă voi muta lângă mare cândva!

TS: Ce împrumută Ana Crăciun-Lambru de la rolul din Dust?

A.C.L.: Femeia, personajul care se reîntoarce din America în podul bunicii sunt eu. Personajul Mariei, fata care a plecat în America la începutul secolului trecut este inspirat din crâmpeiele de viaţă ale tuturor fetelor care au emigrat din Europa pentru o viaţă mai bună: italience, românce, rusoaice, austriece, poloneze şi multe altele.

Femeia, prin povestea rudei sale Maria, descopera propriile decizii şi însemnătatea lor pentru ea şi familie. Am lucrat la acest spectacol timp de un an şi am avut timp să mă întorc pe toate părţile şi să mă pun în lumină, vulnerabilă în faţa publicului.

 

TS: Mai ai timp şi pentru altceva?

A.C.L.: Mă ocup mult să construiesc un public pentru ceea ce fac. Construiesc păpuşi, programez spectacolele şi mă promovez. Îmi ia cam tot timpul. Merg mult în parc, în Cişmigiu, cu bicicleta. Merg şi cu Lola şi Tobi, marionetele mele dansatoare şi îi bucur pe oameni. Îi mulţumesc Laviniei Pop Coman, prietena mea, pentru acest dar. Ea e Fata cu Papuşile din Cişmigiu şi mi-a arătat cât e de frumos. Oamenii dansează şi pleacă mereu cu un zâmbet. Unii sunt extrem de emoţionaţi şi îmi mulţumesc. Cred că e cel mai frumos lucru pe care l-am făcut în ultimul timp – să fiu aproape de oameni.

 

TS: Unde te vezi mai departe? Ai vreun obiectiv anume sau laşi totul să decurgă firesc?

A.C.L.: Vreau să reuşesc să fac un Laborator de Cercetare pentru Teatrul de Păpuşi Contemporan. Vreau să ofer cât mai multor oameni experienţa acestei arte. Schimbă vieţi şi stiu că oamenii au mare nevoie de ceea ce oferim noi, păpuşarii. Cred, de asemenea, că Teatrul de Păpusi poate face lumea mai bună!

 

 

Posted by: TomiStyle

Photo credit: Gerry Goodstein & Radu Corcodel 

18 septembrie 2017