Este al doilea an consecutiv când particip la un concert în Cazino. Lume multă venită, în două valuri chiar, pentru a vedea spectacolul, dar şi ce a mai rămas din monumentul constănţenilor. Arii celebre au răsunat printre pereţii şi stucaturile mâncate de igrasie, printre ornamentele putrezite şi lemnăria invadată de carii mai ceva ca un măr stricat. Salut organizarea evenimentului însă, de data aceasta n-a mai fost loc pentru bucurie…

 

 

 

 

Acum însă n-a mai fost niciun paradox, am simţit doar dezamăgire, în ciuda minunatului eveniment. Îmi pare rău că nu l-am putut aplauda la adevărata lui valoare.  Cu atât mai mult cu cât am văzut cum şi elementele centrale ale vitraliilor s-au dus pe apă… Anul trecut încă mai erau acolo. Şi nici păsările nu-şi făcuseră adevărate cuiburi în candelabre!

 

 

Pe-aici nu se trece!

 

 Despre licitaţii ce să mai spunem, am pierdut şirul..

 

Nu am reuşit să stau până la sfârşit din cauza mirosului insuportabil de igrasie. Oare despre evenimentele acestea se vorbea cu atât de mare fast, doar mă-ntreb. Şi sper să nu devină obişnuinţă tot luăm parte la astfel de spectacole, pe principiul merge şi-aşa.

 

 

 

Când am ieşit şi m-am îndepărtat de Cazino, se vedea lumină înauntru. Nici nu-mi aduc aminte de când nu am mai văzut aşa ceva. Erau de la lumânările şi luminile de ambianţă care au animat monumentul şi i-au dat o oarecare poleială.

 

În ciuda sentimentelor, le multumesc organizatorilor pentru invitaţie şi îmi doresc ca demersurile lor privind salvarea monumentului să aibă un răspuns... cât mai rapid.  #iubesCaziNoul ! Din dorinţa de a-l conserva într-un fel...

 

Galerie FOTO

 

Lăsaţi-l să fie salvat...

Te-ar mai putea interesa şi:

Cazinoul din Constanţa şi-a deschis porţile pentru un concert fabulos

Posted by: TomiStyle

Photo credits: Photo Phantasy

12 mai 2018

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio