Răsăritul i-a găsit pe toţi cei prezenţi la cel mai mare event de la Malul Mării dansând pe ritmurile unice ale regelui trance: Armin Van Buuren! În felul acesta, artistul olandez a dus mai departe tradiţia festivalului geamăn de la Cluj – Untold, şi a stat pe scena principală – alături de cei peste 58.000 de fani – aproape 5 ore! Din momentul în care a păşit pe scena Neversea, Armin a mărturisit că în România se simte ca acasă.

„Vin în România din 2003 și într-adevăr am creat o legătură specială cu publicul de aici. Pot să spun că mă simt acasă când ajung în România și de fiecare dată mă întorc cu mare, mare drag aici. Aș veni și pe gratis doar să simt căldura publicului de aici”, a spus Armin van Buuren.

 

John Newman – senzaţia britanică – a fost un alt artist așteptat în cea de-a treia seară a festivalului NEVERSEA. O voce cu adevărat deosebită, un show impresionant şi hituri care au vibrat împreună cu fanii de pe plaja din Constanţa.

 

„Oamenii sunt minunați în România. Revin de fiecare dată cu mare plăcere pentru că publicul aici are o energie aparte, pe care am simțit-o din prima clipă. Abia aștept să revin.”

Un spectacol plin de energie și culoare au avut și cei doi DJ olandezi, Sunnery James & Ryan Marciano care au fost impresionați de public, dar și de plaja NEVERSEA, comparând-o cu Miami Beach. Debutul celei de-a treia zi a fost făcut de pe scena principală de Alex Parker, urmat de trupa Carla’s Dream, The Him, John Newman, Tujamo, Sunnery James & Ryan Marciano și s-a încheiat cu show-ul impresionant a lui Armin van Buuren.

Show-urile lui Carla’s Dream, The Him, Tujamo si Sunnery James&Ryan Maciano au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și canalul de YouTube Neversea.

Pe celelalte 5 scene au concertat peste 30 de alți artiști printre care Premiesku, Priku, AME DJ, Macanache, Paraziții, Dope D.O.D, Chase & Status, Jan Blomquist, Viken Arman și mulți alții.

Vă reamintim că banii de pe instrumentele de plată pot fi recuperați pe toată perioada festivalului doar numerar, de la orice CREDIT POINT, până cel târziu, luni, 9 Iulie 2018, ora 10.00. Majoritatea căsuțelor CREDIT POINT vor fi deschise în intervalul 12.00 – 06.00, iar în zonele cele mai frecventate, căsuțele vor rămâne deschise NON-STOP.

Numărul exact de persoane participante la a doua ediție a festivalului NEVERSEA 2018 va fi comunicat la finele celor patru zile de festival.

Biletele de 1 zi pot fi cumpărate de pe neversea.com sau de la intrarea din festival.

Posted by: TomiStyle

Info credit: www.neversea.com

Photo credit: Photo Phantasy

8 iulie 2018

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio