Martie va fi și rămâne luna în care fiecare dintre noi, doamne și domnișoare renaștem. Este luna în care feminitatea și șarmul nostru este pus în valoare de razele blânde ale soarelui, de tradițiile specifice mărțișorului și zilei de 8 martie, de gingășia ghiocelului stropit de picuri de ploaie, ce prevestește unul dintre cele mai frumoase anotimpuri.

 

 

Pentru mine, martie are cu totul altă semnificație. Îmi place natura, o iubesc, iar încercările timide prin care ea își reintră în drepturi prin explozia de culoare, prospețime și frumusețe nu poate decât să mă motiveze să mă bucur din plin de toate cadourile pe care ea ni le face cu generozitate, în fapt, să mă bucur de viață în toată splendoarea ei.

 

 

Pentru mine, martie nu reprezintă buchete fastuoase de flori exotice ale căror nume nici nu le pot pronunța, cadouri scumpe sau extravagant de strălucitoare și nici petreceri deșănțate în care excesele de tot felul duc în derizoriu scopul pentru care ele au fost concepute. Nu, pentru mine această lună își regăsește autenticitatea într-un micuț buchet de ghiocei din care inspir parfum suav de primăvară, într-o șuetă discretă cu persoane dragi, într-un cadru intim, dar cochet, cu multe zâmbete și voie bună, în îmbrățișări puține dar foarte sincere. Dar mai ales, această lună mă silește să-mi manifest recunoștiința, în toate formele ei,  mult mai des decât o fac în mod normal.

 

 

Recunoștiința că însemn foarte mult, chiar totul, în viața câtorva persoane, recunoștiința că nicio primăvară nu poate începe fără zâmbetul lor atât de drag mie, recunoștiința că mă pot bucura fără opreliști de faptul că sunt sănătoasă. De faptul că am posibilitatea să pot numera atât de multe primăveri încât să fiu conștientă că fiecare dintre ele a avut farmecul ei aparte și că a reușit să-mi aducă de fiecare dată, deopotrivă, bucurii și provocări. Unele dintre noi nu au avut norocul sau privilegiul acesta. Unele dintre noi nu au putut să-și mai celebreze mama, să o îmbrățișeze strâns și să-și șteargă discret lacrimile de fericire că ea este acolo, pentru noi, necondiționat.  Altele, în mod și mai tragic, nu au mai putut face asta cu fiicele lor sau n-au putut simți căldura unor mânuțe moi și calde, strâns prinse după gâtul lor. 

Pentru mine, fiecare martie înseamnă începutul unor noi promisiuni, a unor noi vise și dorințe. Înseamnă faptul că atâta vreme cât ele sunt vii în mine, voi avea toate șansele și pârghiile să le realizez. 

Așadar, dragi doamne și domnișoare, bucurați-vă din plin de martie. Bucurați-vă de căldură, de flori, de șampanie și muzică bună. Bucurați-vă de ținute șic, de tocuri, rujuri aprinse sau pastelate, de visuri împlinite sau unele noi ce tocmai se ițesc din lumea învolburată a gândurilor noastre. Bucurați-vă de eșecuri notabile, de lacrimi amare dar și de zâmbete sincere, aducătoare de emoții și de bucurie. Nu uitați să vă bucurați, fără rezerve, de frumusețea și unicitatea voastră. Bucurați-vă de voi, exact așa cum sunteți.

Martie e de fapt luna în care, ca după orice iarnă, asemenea naturii, noi trebuie să știm, să vrem și să reușim să fim exact așa cum suntem. Și să simțim din belșug frumusețea și complexitatea vieții.

 

 

 

Posted by Fabiola Ion pentru TomiStyle

Photo credits: Photo Phantasy

12 martie 2019

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio