Da, partea bună a pandemiei este că am din nou timp pentru marile mele pasiuni: scrisul – fotografiatul şi bucătăritul cu prăjituritul! Cel mai mult însă mă bucur că i-am insuflat şi fiului meu această dragoste pentru gătit, care este pe cât de minunată, pe atât de necesară! Şi văd că-i place şi fotografia, are iniţiativă şi îşi doreşte să scrie la calculator - ceea ce e bine, mai ales de când cu şcoala online.

 

  

 

  

Ei şi pentru că tot stăm cuminţei în casă, am pregătit un tort de Florii, mi-am făcut şi eu un cadou de ziua numelui, dar şi ca să îndulcim cumva această perioadă. Trebuie să menţionez că îmi plac deopotrivă atât deserturile şi mâncărurile raw-vegane, cât şi cele clasice, cu care am crescut. Dacă e să mă-ntrebaţi, ar trebui să mânânc mai mult raw, dar.. sunt perioade şi perioade, cum este şi aceasta, în care sunt mai mult pe tradiţional. Mai ales pentru copil, care trebuie să beneficieze de toţi nutrienţii, din toate grupele alimentare, fără excese bineînţeles.

Pentru că prefer pudra de roşcove în locul celei de cacao şi uleiul de cocos în locul celui de floarea soarelui, trebuie să vă spun că le-am folosit din start pe acestea. Şi tot din start mai vin şi vă spun că tocmai aceste ingrediente au dat blatului o consistenţă densă, care nicidecum nu aduce cu vreo pufoşenie însiropată, ci mai degrabă cu o prajitură onctuoasă şi aromată. Aşadar, având în vedere faptul că decorul nu este comestibil, J iată ingredientele:

 

Blatul

 

Ingrediente umede:

-         - 2 ouă mari

-         - 1 cană de lapte

-         - 3 linguri bune de unt de cocos (în formă solidă) sau 1 cană medie de ulei de cocos

-         - 1 fiolă esenţă de vanilie

 

Ingrediente uscate:

-         - 1 cană zahăr brun

-         - ½ cană zahăr alb (pentru albuşuri)

-         - 2 cani de făină

-         - 3 linguri cu vârf de karob

-         - 1 pliculeţ de praf de copt

-         - 1 vârf de sare

 

*** Toate ingredientele sunt la temperatura camerei. Se separă ouăle. Gălbenuşurile se amestecă cu tot zahărul brun. Pe rând, se adaugă apoi laptele, uleiul şi esenţa de vanilie. Separat, se amestecă făina cu pudra de roşcove şi praful de copt şi se adaugă peste prima compoziţie astfel încât să nu se formeze cocoloaşe. Separat, se bat albuşurile spumă cu sarea, peste care se pune zahărul alb, formându-se o compoziţie ca la bezele coapte. Apoi, se încorporează încet la compoziţia iniţială. O să capete un aspect marmorat.

*** Se încinge cuptorul la 150 de grade. Am folosit o tavă rotundă de tort, pe care am uns-o cu ulei, apoi am pus şi foaie de copt unsă la rândul ei. 50 de minute la cuptor, timp în care facem crema şi glazura. Facem testul scobitorii şi după ce scoatem blatul de la cuptor, îl lăsăm la răcit, după care îl tăiem în două părţi egale şi punem crema la mijloc şi glazura deasupra.

 

 

 

Citeşte şi: 

 Crema de unt cu banane

-        -  3 banane medii

-         - 60 gr. unt

-         - zeama de la o portocală / lămâie

-        -  mix de nuci (nuci, migdale, alune) şi stafide mărunţite

 

*** Se face un piure din cele 3 banane şi untul moale, peste care se pune zeama de la portocală puţin câte puţin, ca să nu se taie crema. Se adaugă apoi nucile şi stafidele mărunţite. Acum, fiecare cum doreşte să le blenduiască sau direct la fuculiţă şi cuţit, obţinându-se bucăţele mai mari de banane şi nuci.

 

Glazura

 

-        -  300 gr. bezele gumate - marshmallows gen

-        -  2 linguri bune de unt de cocos

-        -  zeama de la o portocală

 

*** Bezelele se topesc la bain-marie într-o oală mică cu mâner, unsă bine cu ulei. Le-am omogenizat cu zeama de la portocală, până când am obţinut o pastă fină, pe care am turnat-o ca şi o glazură peste tortul răcit.

 

 

 

Tortul se ţine la frigider câteva ore bune, astfel aromele se vor întrepătrunde. Evident că se poate consuma şi imediat după ce l-aţi pregătit şi că puteţi să-l ornaţi după cum preferaţi. J Vă doresc o Duminică liniştită, o zi Binecuvântată! În rest... fir întins, asta că tot avem o ordonanţă cu dezlegare la peşte!... Să auzim de bine! 

 

 

 

 

Posted by: TomiStyle

Photo credits: Photo Phantasy

12 Aprilie 2020

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio