TOMISTYLE - Evenimente Constanta, Beauty Constanta, Mamici Constanta, Fotograf Constanta, Bloguri Constanta
Unul dintre cei mai iubiţi Moşi vine în această noapte şi umple ghetuţele curate ale piticilor ascultători, cu tot ce şi-au dorit ei! Tradiţia cu care am crescut şi pe care, cu siguranţă, vrem să le-o transmitem şi copiilor noştri. Iată cine a fost Sfântul Nicolae şi ce tradiţii şi superstiţii poartă această zi Sfântă.
În Noaptea de 5 spre 6 decembrie vine Moş Nicolae! Numele Sfântului provine din grecescul nike – victorie, de la nikao – a învinge şi laos – popor. S-ar traduce prin obşteasca biruinţă.
Unul dintre cei mai îndrăgiţi şi populari sfinţi ai creştinătăţii, Sfântul Nicolae este patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei. Supranumit Făcătorul de Minuni datorită nenumăratelor sale binefaceri.
Moş Neculai sau San-Nicoară, cum este cunoscut la noi în popor – este cel care păzeşte Soarele, ca nu care cumva să se strecoare pe lângă el, să ajungă spre tărâmurile de miazănoapte şi să lase lumea fără lumină şi căldură.
De Sfântul Nicolae se zice că începe cu adevărat Iarna. Că îşi scutură barba sură din care cad fulgi. Iar dacă nu ninge... apoi înseamnă că Nicoară a întinerit! Copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele şi cizmuliţele, ca să fie curate, să-l primească pe Moş Nicolae cuminţi, să asculte de părinţi, că dee nuu... primesc, în loc de dar, o nuieluşă.
Deşi e mereu grăbit să ajungă la toţi copiii din întreaga lume, Moş Nicolae are timp pentru fiecare pitic în parte şi îi ascultă dorinţele. Se spune că vine pe un cal alb, care simbolizează prima cădere de zăpadă de la începutul iernii.
În ziua de azi, fiecare dintre noi primeşte câteceva în încălţările frumos aranjate la uşă încă decuseară. Este o zi a cadourilor, dar şi a acţiunilor caritabile.
Este protectorul copiiilor, îi ajută pe toţi cei nevoiaşi, pe orfani, pe văduve, îi fereşte pe corăbieri de pericole, îi apără pe soldaţi în timp de război.
O frumoasă credinţă populară legată de această zi sfântă spune că, noaptea – când cerurile se deschid, Sfântul Nicolae apare în dreapta Domnului şi poate fi văzut preţ de o secundă.
În multe zone ale ţării, oamenii aduc în casă crenguţe de pomi fructiferi, ca să vadă cum va fi anul ce urmează. Le pun în apă lângă icoane şi dacă vor înflori până la sfârşitul anului, înseamnă că următorul va fi unul roditor şi cu belşug.
În satele cu tradiţie din România, fetele frământă la plăcinte în ajunul sărbătorii, iar seara, la 9 fix – năvălesc flăcăii peste ele şi încep petrecerea. Alţi feciori se organizează în cete şi-şi caută gazdele pentru colindele care vor urma.
Acest personaj mitic are omologi în toată lumea. Astfel ... Mikulás în Ungaria, Mikuláš în Republica Cehă și Slovacia și Mikołaj în Polonia.
Posted by: TomiStyle
Photo credit: Photo Phantasy
5 decembrie 2016